Sindromul Tarzan

…cum îţi dai seama dacă eşti atins de Sindromul Tarzan?

E foarte simplu: fie nu suporţi să rămâi singur, sari de la o liană la alta, fie rămâi agăţat de o singură liană, chiar dacă nu te mai mulţumeşte.

Sindromul Tarzan, ca noţiune psihologică, reprezintă necesitatea cuiva de a rămâne agăţat de persoana care nu i se potriveşte sau de a se balansa convulsiv de la o persoană la alta, de teama de a nu cădea într-un vid emoţional.

Cei care suferă de acest sindrom trăiesc cu impresia că ”a iubi” înseamnă a suferi şi că acest lucru presupune sacrificii şi compromisuri.

Fragment din carte:


…adepţii lui Tarzan sunt nişte piraţi ai aerului care deturnează avionul afecţiunii pentru a ateriza direct în iad.

Ce îţi voi dezvălui despre sindromul Tarzan nu se bazează doar pe observaţiile făcute în timpul consultaţiilor sau pe cele făcute în rândul cunoscuţilor mei, ci şi pe experienţa proprie: în trecut, eu şi Tarzan am fost foarte apropiaţi. Evident, orice asemănare cu persoane reale sau care au existat la un moment dat nu este deloc întâmplătoare.

Am caricaturizat prea mult comportamentele?

Ai dori să adaugi ceva?

Tu decizi!

Mai întâi aş vrea să precizez că dependenţa afectivă nu este o boală sau o condamnare pe viaţă; ea vine dintr-o programare greşită. Vestea bună este că poate fi deprogramată!

Acum ştii că din cauza lipsei de afecţiune, a recunoştinţei şi a protecţiei din copilărie, ai fost obligat să-ţi construieşti întreaga viaţă de adult pornind în căutarea acestora. De altfel, nu eşti un dependent afectiv oarecare: eşti un tip şic sau o femeie rafinată, unic în felul tău, având calităţi deosebite, dar care a căpătat un comportament dependent din cauza trecutului nefericit.

Te-ai fi putut refugia în alcool, droguri, jocuri de noroc; dar tu ai ales afecţiunea. Ai căzut în butoiul cu nevroză când erai mic, asemenea lui Obelix în poţiunea magică, diferenţa fiind că pe tine acest lucru nu te va afecta toată viaţa.

Termenul „nevroză" cade ca o ghilotină în mintea ta, dar nu este cazul să-ţi pierzi capul: duci o viaţă normală asaltată uneori de nereuşitele trecutului. Ele generează, mai mult sau mai puţin, tulburări afective, emoţionale şi comportamentale, care pot fi detectate prin „uzaj", dar nu neapărat la o primă vedere.

Societatea noastră cultivă nevrozele ca pe ciuperci, fapt ce te obligă să devii expert în arta disimulării. Cu alte cuvinte, nevroza nu face din tine un candidat perfect pentru azilul de nebuni, ci îţi creează pur şi simplu dificultăţi în relaţiile profesionale şi sociale.

Deşi există păreri conform cărora toată lumea se confruntă cu ele, în lumea mea, suferinţa face diferenţa dintre o persoană echilibrată şi una nevrozată. Dacă îţi place viaţa pe care o trăieşti şi nu suferi, nu-ţi pot acorda diploma de nevrozat, îmi pare rău!

Nu eşti UN dependent afectiv aşa cum altul este UN alcoolic sau UN drogat. Eşti mai degrabă o persoană care dezvoltă o compulsie, pentru că ceea ce faci nu te defineşte.

Ai o slujbă, calităţi deosebite, un grup de prieteni şi, deopotrivă, o identitate şi comportamente disociate: nu te poţi rezuma la un singur comportament prin care să te identifici; partea negativă iese în evidenţă ascunzând tot ce e mai bun în tine.


…cu drag i-am pus acestei compulsii denumirea de „sindromul Tarzan". Mă săturasem de sintagma „dependenţă afectivă" care sună ca o condamnare pe viaţă.

In plus, nu strică puţin umor, te vei convinge; să râzi de problemele tale ajută la diminuarea lor. Să nu mai spun că te poţi imagina atârnând de o liană (altfel cazi precis!); dar să depinzi de ceva care, în cele mai multe cazuri, nu se materializează, este, pe bună dreptate, o mare sminteală!

Limba: romana

Nr.pagini: 344

Dimensiuni: 13x20

An aparitie:2013

RECENZII