Societatea vie. Proiect România 2020

thumbthumb
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 208
Categoria: Carti Diverse

DESCRIERE

Lucrarea pe care o aveţi în faţă apare într-un moment de descumpănire generală a societăţii româneşti, multe dintre cauzele sau condiţionările acestei descumpăniri fiind identificate, evaluate şi calificate chiar de autor. Această descumpănire nu este nicidecum efectul recentei crize financiare internaţionale (aceasta nu a făcut decât să augmenteze sau să acutizeze unele procese negative de origine endogenă şi de natură structurală), ci este efectul cumulat al unor regrese, în primul rând, la nivel cultural: cvasi-extincţia principiilor morale din comportamentul individual şi instituţional, disoluţia autorităţii publice, inversarea valorilor în societate [...]. O oglindă fidelă a acestor stări grave de lucruri este prezentată, de autor, cu  luciditate şi mâhnire, în principalul corp ideatic al lucrării. Paradigma „societăţii vii“, propusă de autor pentru descrierea unei atitudini radical noi cu privire la dinamica societăţii româneşti la orizontul anului 2020, reprezintă, de fapt, o propunere de schimbare a filosofiei sociale care ar trebui să inspire, să orienteze şi să valideze eforturile de modernizare autentică a României şi, numai pe această bază, de europenizare a ei în cadrul Uniunii Europene [...].
Prof. univ. dr. Emil Dinga

 

Pentru mine, ca trecător responsabil prin politică şi administraţie, va  fi foarte interesant să urmăresc, pe viitor, demersul practic al lui Gheorghe Falcă. E un demers care poate impulsiona felul în care generaţia nouă de politicieni şi de administratori va reuşi să schimbe modelul actual al luptei pentru putere, felul în care (împreună cu ceilalţi colegi de generaţie) se va realiza metamorfoza de la politicianul dedicat sieşi şi partidului (cel mult) la politicianul care lucrează pentru cetăţean şi pentru România.
Sebastian Vlădescu

 

Trebuie să identificăm şi să utilizăm acele energii care, acum, în societate, încearcă să schimbe ceva. Trebuie să căutăm acei oameni care, ca şi noi, doresc să schimbe raportul dintre stat şi societate. Acei oameni care îşi doresc un stat eficient şi discret, partener al unei societăţi vii şi puternice. O societate a celor care refuză statutul de asistat şi a celor care nu acceptă distribuirea egalitaristă a penuriei în dauna recunoaşterii şi a recompensării meritelor. O societate a celor care ştiu că sunt în primul rând ei responsabili de destinele lor, şi de aceea se simt liberi şi puternici.
Gheorghe Falcă

Avem, la îndemână, chiar dincolo de orice opţiune ideologică, o perspectivă istorică medie de evaluare a raportului dintre stat şi societate, dintre stat şi cetăţeni, în care putem cântări cu destulă precizie rostul şi eficienţa politicilor economice şi sociale din ultimii 10-15 ani din Europa şi din lume. Mai mult, odată realizată această evaluare, putem să proiectăm pe durată medie, pentru alţi 10-15 ani, setul de reforme şi de acţiuni necesare însănătoşirii şi echilibrării unui sistem politic, economic şi social de al cărui randament am început să ne îndoim dramatic în ultima vreme. Putem regândi, prin proiecte precum Proiect România 2020, rolul statului în raport cu societatea, şi chiar rolul statului-naţiune şi al prerogativelor sale în cadrul unui proiect mai amplu, de perspectivă nouă pentru Uniunea Europeană.

Putem, prin reforme concentrate, să depăşim impasul în care a intrat statul „providenţial“, în fapt un stat covârşitor şi înrobitor pentru cetăţenii lui, oferindu-le acestora perspectiva unei Societăţi vii, a libertăţii, a meritului şi a responsabilităţii.

Societatea vie. Proiect România 2020 îşi doreşte să fie un astfel de proiect de perspectivă. Unul care să transforme România în context european, oferind acestei naţiuni şansa nu doar de a consuma şi de a prelua mimetic strategii şi politici europene, ci şi de a propune şi de a oferi modele proprii unei Europe eficiente şi prospere.

Gheorghe Falca

Limba:romana

Nr.pagini:208

Dimensiuni:17x25

An aparitie:2011

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0532 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.