Supa de pui pentru suflet in proces de reabilitare

Supa de pui pentru suflet in proces de reabilitare. Povesti de vindecare, speranta, iubire si curaj pentru sufletul in proces de reabilitare - Mark Victor Hansen, Robert J. Ackerman, Theresa Peluso

…fie că abia aţi intrat în procesul de recuperare sau că deja aţi avut parte de o vindecare profundă, consideraţi această carte ca pe grupul vostru personal de sprijin.

Subliniind tenacitatea spiritului omenesc, aceste poveşti vă vor oferi inspiraţia pentru schimbare, prin experienţele pe care vi le împărtăşesc alţi membri ai comunităţii de recuperare despre cum şi-au recăpătat viaţa, cum şi-au reînnoit relaţiile şi şi-au construit un viitor plin de promisiuni.

Sărbătoreşte curajul de a te schimba prin poveşti de vindecare şi speranţă

În prezent, stilul de viaţă al procesului de recuperare a fost adoptat şi este sărbătorit de milioane de oameni.

Tăcerea care învăluia odinioară familiile disfuncţionale sau victimele traumatismelor a fost spartă, iar ruşinea pe care o simt cei care suferă de tulburări comportamentale, de depresie şi de dependenţe s-a transformat într-un sentiment de realizare şi de mândrie.

Peste 700.000 de americani pe zi beneficiază de tratament pentru alcoolism sau pentru abuzul de substanţe; grupuri de sprijin au întâlniri zilnice în toate colţurile lumii, iar internetul e plin de oameni care se sprijină unii pe alţii în chat room-uri ale comunităţii de reabilitare.

Supă de pui pentru suflet în proces de reabilitare vă va face cunoştinţă cu aceşti oameni. Veţi afla care au fost eşecurile şi reuşitele lor, îndoielile şi hotărârea lor, victoriile lor, mari şi mici. Le veţi aplauda capacitatea de îndurare şi veţi găsi motivaţie pentru propria voastră creştere spirituală.

Fie că abia adoptaţi un angajament de a parcurge procesul de recuperare sau că deja aţi trăit o schimbare care afirmă viaţa, Supă de pui pentru suflet în proces de reabilitare vă va fi sursă de înţelepciune şi încurajare. Ca şi cum aţi avea propriul vostru grup de sprijin la purtător, care vă aminteşte mereu că nu sunteţi niciodată singuri.


Fragmente din carte:

Un înger purta blană

Dumnezeu poate să facă orice...
secretul e să îl laşi. Betty King

O noapte mohorâtă de iarnă se lăsa peste Detroit. Pentru personajul şovăielnic şi singuratic care se clătina pe trotuarul ud, vremea părea doar să puncteze cât de rece şi de neagră îi devenise viaţa.

Tom sărise fără paraşută, iar acum plonja cu viteză maximă către o oprire bruscă. Nu avea cum să ştie că imediat după colţ, într-o alee strâmtă şi întunecată, îl aştepta un înger.

Tom se dedicase unei afaceri, doar ca să o vadă cum se ofileşte şi moare. La treizeci de ani pierduse totul, inclusiv spiritul. Singur, falit, fără nicio speranţă în viitor, cu fiscul, creditorii şi proprietarul sufocându-l. Şi-a găsit scăparea în alcool şi droguri. Dependenţa îl storcea din ce în ce mai strâns.

Tom numea un apartament ieftin la etajul cinci casa lui. Dar prefera să nu folosească uşa din faţă, pentru că în acea zonă se aflau deseori la pândă creditori „serioşi”. Învăţase să intre şi să iasă pe o scară de incendiu din metal, care dădea într-o alee din spatele clădirii.

Sprijinindu-se de pereţi şi de tomberoane, Tom bâjbâi de-a lungul coridorului întunecat. Dar o noapte petrecută hrănindu-şi obiceiurile era prea mult şi, cu ultima scânteie de conştiinţă pălind, corpul lui se prăbuşi pe asfaltul îngheţat.

Încet, foarte încet, o senzaţie ciudată l-a tras înapoi pe Tom. Ceva ud făcea nişte curse scurte şi abrazive pe faţa lui. Întins pe spate, în mintea înceţoşată a lui Tom se strecură o altă observaţie. Avea o greutate pe piept. Mâna i se mişcă, să cerceteze.

Blană? „Ce naiba...?” A deschis ochii brusc şi s-a trezit nas în nas cu o pisică foarte mare. Speriat, a sărit în picioare cu toată viteza pe care i-o permitea starea lui şi, găsind scara de incendiu, se căţără cele cinci etaje până la apartamentul lui.

Ziua următoare l-a găsit pe Tom ceva mai sigur pe sine. Coborând pe scările de fier, a fost surprins de pisica ce l-a salutat dintr-o grămadă de cutii de carton. Mare, neagră, cu părul scurt şi cu un colier la gât, Tom s-a gândit că pisica probabil aparţinea cuiva din cartier, aşa că a început să meargă pe străzi, sperând că pisica avea să recunoască unde locuieşte şi să se ducă acasă la ea.

Ca şi cum cei doi ar fi fost legaţi de o lesă invizibilă, pisica îl urma pe Tom pas cu pas. Tom şi pisica încă mai mergeau când soarele s-a coborât spre apus. Întorcându-se la apartamentul lui, el şi pisica s-au despărţit la scara de incendiu.

În ziua următoare, Detroit a fost cuprins de o furtună violentă de iarnă. Tom a rămas în casă şi, treptat, atenţia i-a fost atrasă de un plânset stins. A deschis fereastra şi, uluit, a văzut pisica acoperită de zăpadă, care se uita la el şi mieuna încet.

Se chinuise să urce cinci etaje alunecoase de scări de fier şi trecuse pe lângă alte câteva apartamente, ca să se prezinte la Tom. Uitându-se la jalnica creatură, Tom a deschis fereastra un pic mai mult şi noul lui prieten ţâşni înăuntru, cu coada ridicată.

Viaţa încă nu dăduse tot ce avea, pentru cei doi. În următoarele câteva luni au fost obligaţi să iasă din apartament şi au rămas pe stradă. Dormind pe praguri, prin cutiile de carton ale Armatei Salvării şi prin hoteluri ieftine,

Tom simţea mereu corpul acela micuţ şi cald lângă corpul lui, indiferent unde şi-ar fi petrecut noaptea.

Tom era deja atât de încâlcit în propria lui neajutorare, în droguri şi în alcool, încât căuta cu disperare o cale de ieşire. Stând pe un mal izolat, ţinea în mână un revolver încărcat. Trăgând siguranţa înainte şi înapoi, îşi punea ţeava în gură, apoi o scotea. Avea nevoie doar de o mică scânteie, sau de un ghiont – şi toate necazurile lui s-ar sfârşi.

Şi-a repoziţionat ţeava revolverului în gură şi a simţit cum un ghiont insistent îi împinge încet mâna cu revolverul. Tom s-a uitat la ochii aurii care se holbau la el din poală.

Hei, dacă fac asta, s-a gândit el, cine o să aibă grijă de pisică? A dat pistolul la o parte, s-a lăsat pe spate, pe malul înierbat şi a adormit. De fiecare dată, în următorii câţiva ani, când voinţa îi slăbea, pisica era lângă el, uitându-se adânc până în sufletul lui Tom.

N-a existat niciun fulger, niciun tunet, nicio revelaţie plină de inspiraţie, dar încet şi din motive pe care încă nu le înţelege, Tom a început să se lupte pentru a-şi recăpăta controlul. În cele din urmă, a păşit în faţa unei săli pline de străini şi a spus: „Salut, mă numesc Tom şi sunt alcoolic.” A găsit de muncă şi a început să îşi adune viaţa.

Trecuseră unsprezece ani de când prietenul lui îl găsise în aleea aceea întunecată şi rece. Într-o seară, Tom a venit acasă de la serviciu şi, după cină, s-a aşezat să se uite la televizor.

Aşa cum făcuse vreme de atâţia ani, pisica s-a cuibărit în poala lui. Uitându-se în jos, Tom şi-a mângâiat blând prietenul. „Ştii”, a spus Tom încet, „tu chiar ai fost aici pentru mine atunci când am avut nevoie de tine şi acum cred că mă adun din nou. O să fiu în regulă. Dacă vrei să pleci sau să dispari, nu trebuie să rămâi pentru mine.” Apoi Tom a adormit, cu bărbia căzută să i se odihnească în piept.

Au trecut doar câteva minute şi Tom s-a trezit, ştiind imediat că prietenul lui plecase. Ochii aceia aurii, care îi vorbiseră atât de limpede timp de atâţia ani, erau închişi pentru totdeauna. John Crusey

Limba: romana

Nr.pagini: 408

Dimensiuni:

An aparitie: 2013

RECENZII