Nu mică va fi surpriza cititorului familiarizat cu textele clasice ale psihanalizei să găsească în Sursele bucuriei o cu totul altă psihanaliză. La Freud şi la cei mai mulţi dintre continuatorii săi, întreaga atenţie era concentrată asupra negativului, asupra patologiei psihice, asupra cauzelor acesteia şi asupra mijloacelor terapeutice de a produce vindecarea. În spatele acestei viziuni se află concepţia despre relaţia dintre natură şi cultură, conform căreia natura omului, aculturală sau anticulturală, se opune ireductibil culturii. Trăsăturile pozitive ale omului erau privite ca rezultat al prelucrării culturale a premiselor sale naturale (sublimarea instinctelor sexuale şi agresive). Psihanaliza contemporană, printre ai cărei reprezentanţi marcanţi se numără si Salman Akhtar, admite existenta unor trăsături pozitive, inerente naturii umane, cum ar fi curajul, recunoştinţa, generozitatea, iertarea, tratate pe larg în cartea de faţă. Această schimbare de perspectivă modifică nu numai antropologia şi psihologia psihanalitică, ci şi practica psihoterapiei psihanalitice.