Tarotul de Marsilia
DESCRIERE
Tarotul de Marsilia
78 de cărți de joc în limba română
Mulți dintre noi percep tarotul ca o formulă universală microcosmică aptă să explice fenomenele din Univers, să interpreteze sensul existenței și chiar să ilustreze drumul omului spre propria sa desăvârșire.
Pachet conținând 78 de cărți, reeditat de Piatnik după cel original, ce datează din secolul al XVIII-lea.
GEORG GOTTLOB
Piatnik – Viena
TRADIȚIA TAROTULUI ȘI CĂRȚILE DE TAROT DE LA PIATNIK
CELE 22 DE ARCANE MAJORE DIN TAROT
Tarotul constă într-o serie de cărți pictografice care au dat naștere jocului de tarot, așa cum este cunoscut în prezent.
În Europa, cărțile de tarot se pare că au apărut în cursul secolului al XIV-lea, în Italia și în Franța. Există însă teorii potrivit cărora tarotul ar fi apărut de fapt în Egiptul antic, de unde și-a urmat cursul spre a cuceri lumea. În multe țări din Orient, pornind din Egipt, spre India și până în China, se pot întâlni multe astfel de imagini figurative asemănătoare figurilor din tarot; țiganii au și ei cărți de acest fel, ceea ce ar explica răspândirea lor în Asia și Europa.
Geneza cărților de tarot e la fel de dificil să se dovedească științific pe cât este să se stabilească originea numelui de tarot. Unii savanți sunt de părere că acesta e de sorginte franceză, însă Gustav Meyrinck, în cartea sa Golem, e de părere că „aroc sau tarot are același sens ca ebraicul «Torah» (lege) sau că numele poate avea legătură cu cuvântul egiptean antic «Taruth» (cel care e consultat) ori că ar putea deriva de la cuvântul «Tarisk» din limba zendă antică, în care înseamnă «eu cer răspunsul»”.
Cărțile de tarot sunt folosite atât pentru joc, cât și, cel mai ades, la „prezicerea viitorului”. Un pachet conține 78 de cărți: 22 de arcane majore (sau mari mistere), ce sunt folosite ca atuuri în jocul de tarot, și 56 de arcane minore (sau mici mistere). Arcanele minore sunt similare cărților de joc moderne, fiind împărțite în patru suite: Spade, Bâte, Cupe și Monede (echivalente cu cele de pică, treflă, cupă și caro), fiecare suită însumând paisprezece cărți. În tarot, arcanele minore joacă însă un rol mai mic și se spune că ele au apărut la mult timp după arcanele majore.
SEMNIFICAȚIA MISTICĂ A TAROTULUI
Cele 22 de arcane majore au făcut mereu obiectul unor reflecții mistice. Magicienii și adepții ermetismului le foloseau cu precădere. Mulți dintre ei percepeau în tarot o formulă universală microcosmică aptă să explice fenomenele din Univers și chiar să interpreteze sensul existenței. De bună seamă că înțelegerea acestei formule implica o dedicare și o reflectare pe măsură asupra fiecărei cărți.
Unii mistici sunt de părere că tarotul e un fel de scriptură sau de limbă timpurie similară exprimărilor extatice întâlnite în Biblie. Aceste teorii abordează caracterul psihologic al tarotului. O direcție similară au urmat-o cercetările cabalistului francez Éliphas Lévi și ale peruchierului „iluminat” Etteila d’Odoucet, la mijlocul secolului al XIX-lea, cei doi stabilind existența unor legături între tarot și alfabetul ebraic, fiecărei litere ebraice din cele 22 corespunzându-i una dintre cele 22 de arcane majore. Această afirmație nu e lipsită de temei, întrucât concordă cu alte teorii despre originea tarotului. Legătura cu alfabetul ebraic poate indica un fel de asociere a cărților de Tarot cu o artă a literelor cabaliste și a numerelor mistice. Poate că doctrina secretă ebraică a cabalei ne-ar putea da unele îndrumări privind semnificația arcanelor majore.
Cartea principală a cabalei, Zoharul (însemnând strălucire), tratează, printre altele, diferitele atribute ale literelor ebraice din care se poate să fi derivat semnificația cărților de tarot. Potrivit unei presupuneri mai îndrăznețe, tarotul ar face parte din știința cabalei. Se cunosc foarte puține lucruri despre utilizarea cărților de tarot în cadrul unor ritualuri magice speculative.
Se spune că tarotul are legătură și cu astrologia: în secolul al XIX-lea, un „creștin” francez a corelat cărțile de tarot cu semnele zodiacale și cu planetele sistemului solar. Unii reprezentanți ai învățăturilor ezoterice moderne, cum ar fi Franz Bardon și Elisabeth Haich, au identificat în arcanele majore diferitele etape ale inițierii mistice. Ele pot reprezenta niște jaloane pe calea de a deveni un adept, fiecare arcana majoră corespunzând cu exactitate unei stări de conștiință. Prin urmare, e posibil ca tarotul să ilustreze drumul omului spre propria sa desăvârșire.
IMPORTANȚA PSIHOLOGICĂ A TAROTULUI
Cuvântului „desăvârșire” folosit mai înainte nu trebuie să-i fie atribuit vreun caracter mistic, căci, potrivit psihologiei profunzimii, desăvârșirea omului înseamnă găsirea drumului spre propriul lui sine, dat fiind faptul că omul nu prea se cunoaște pe sine însuși.
Sigmund Freud a arătat că psihicul îi este necunoscut în mare măsură omului: conștiința reprezintă doar o mică insulă din oceanul vast al inconștientului, fiind guvernată de acesta din urmă. Psihologul elvețian C. G. Jung a stabilit că „inconștientul” e guvernat de un nucleu „care e același la toate ființele umane, inconștientul colectiv”. Acesta constă în niște prototipuri, denumite arhetipuri, care influențează puternic comportamentul și imaginația omului. Desăvârșirea poate fi atinsă prin accesarea de către conștient a inconștientului – mai întâi a inconștientului colectiv, de care ființele umane obișnuite nu sunt conștiente –, în felul acesta omul ajungând să îl perceapă și să se familiarizeze cu el. C. Jung denumește acest fenomen proces de individualizare.
Cele 22 de arcane majore din tarot ilustrează întreg procesul de individualizare, pe etape. Începând de la prima arcana majoră (Magicianul) și până la a douăzeci și una (Lumea), ele simbolizează în ansamblu dispoziția omului ce se îndreaptă spre starea de individualizare. Unele arcane ilustrează cu fidelitate anumite arhetipuri (mai multe detalii vor fi oferite la descrierea lor). Acest fapt minunat are o explicație simplă: cel care a inventat tarotul, fie el egiptean sau european, a conceput aceste arcane, cel mai probabil, în cursul propriului său proces de individualizare, ca să-și fixeze într-un stil plastic calea care să-l conducă la propriul lui sine. Simbolismul arhetipal al arcanelor explică totodată popularitatea de care se bucură în rândul multor oameni.
În ceea ce privește locul arcanei 0, Nebunul, părerile sunt împărțite. În opinia unora, ea ar trebui să fie simultan prima și ultima (rezultând astfel un cerc al arcanelor din Tarot), întrucât omul pornește în procesul de individualizare în calitate de nebun, iar la atingerea desăvârșirii ajunge din nou în poziția de nebun, în fața sa deschizându-se o nouă etapă, pe o treaptă mai înaltă, din dezvoltarea lui continuă.
Pe de altă parte, cărțile de tarot nu sunt doar o ilustrare a procesului de individualizare, ci pot fi folosite și pentru a ne ajuta să ne descoperim pe noi înșine. Meditând asupra arcanelor majore se pot conștientiza chestiuni necunoscute, avansând astfel pe calea realizării de sine. Pe lângă toate aceste considerații, cărțile de tarot aduc odihnă și relaxare după agitația vieții de toate zilele, conducându-ne pentru scurt timp într-o lume a culorilor și imaginației.
DIVINAȚIE PRIN INTERMEDIUL CĂRȚILOR DE TAROT
Tarotul și soarta sunt adesea legate între ele. În cartea sa Doctrina secretă, teozoafa H. P. Blavatsky face aluzie la faptul că simbolul tarotului era cunoscut și în Egiptul antic ca făcând parte din „Roata norocului” (ilustrată pe arcana majoră X), fiind folosit în scopuri divinatorii. Deși afirmația nu se poate verifica cu mare ușurință, un lucru e totuși cert: țiganii au folosit și folosesc în continuare cărțile de tarot ca să prezică viitorul. În secolul al XIX-lea, obiceiul lor a dat naștere, în Paris, practicii de explorare a viitorului cu ajutorul acestor cărți. Renumitele ghicitoare sau „cartomanciene” din Paris își câștigau existența folosind în principal și cărțile de tarot.
În zilele noastre, atunci când cineva cumpără cărți de tarot, o face aproape întotdeauna în scop divinatoriu. Cu toate acestea, mulți ezoteriști sunt de părere că prezicerea viitorului e străină de scopul tarotului, însemnând, în principiu, o degradare a ceea ce înseamnă el. Atitudinea față de prevestirea viitorului privește pe fiecare om în parte, dar trebuie subliniat faptul că, atunci când se etalează și se interpretează cărțile, nu trebuie respectate reguli sau ritualuri stricte. Dimpotrivă, simplul fapt de a privi cu atenție cărțile conduce la idei și înțelegeri spontane și intuitive.
Semnificațiile pentru prezicerea viitorului sunt date pentru fiecare arcana în parte, fiind în acord cu cele stabilite de Etteila.
NOTĂ CU PRIVIRE LA EXPUNEREA CARE URMEAZĂ DESPRE ARCANELE MAJORE
Dat fiind spațiul restrâns din această prezentare, e imposibil să oferim chiar și o descriere relativ completă a cărților de tarot. În plus, trebuie să subliniem faptul că aceste cărți și semnificațiile lor, în mare parte imperceptibile, nu pot fi interpretate pe cale rațională, ci înțelese intuitiv. Prin urmare, expunerea de mai jos se limitează la aspectele cele mai importante, fiind transmise mai ales impresii.
SCURTĂ DESCRIERE A SEMNIFICAȚIEI ARCANELOR MAJORE
I MAGICIANUL (LE BATELEUR)
Arcana aceasta ilustrează un Magician. El e simbolul omului aflat la începutul procesului de dezvoltare spirituală, când începe să înțeleagă, să discearnă că, pe lângă lucrurile banale din viața de toate zilele, există și altele mai importante. Cele patru simboluri prezente aici, reprezentând și suitele arcanelor minore, sunt: Cupe, Spade, Bâte și Monede. Ele mai simbolizează acțiunea. Prima arcana din tarot exprimă și existența unei forțe latente, nemanifestată deocamdată, ce se va dezvălui prin celelalte arcane. Prin postura sa, Magicianul indică prima literă din alfabetul ebraic, Alef (א).
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Cine cutează, câștigă!
II MAREA PREOTEASĂ (LA PAPESSE)
Imaginea aceasta este, probabil, echivalentul unui arhetip. Ea îl înfățișează pe „Păzitorul pragului”, în sensul mistic de ființă care are puterea de a ne ajuta să ajungem în tărâmurile mai înalte; ea deține „Cartea celor vrednici”. Din perspectiva psihologică, Marea Preoteasă simbolizează puntea dintre Inconștient și Conștient. Omul a înaintat hotărât până la hotarele conștientului său, iar acum va face pasul în Inconștient. În literatură, această figură poate fi echivalentul portarului din parabola lui Kafka, intitulată „În fața legii”.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Probleme; uneori e mai bine să rămâi ancorat în realitate și să nu cercetezi necunoscutul.
III ÎMPĂRĂTEASA (L’IMPERATRICE)
Psihologic, această arcana corespunde arhetipului „Marii Mame”, iar pe drumul spre individualizare el va fi conștientizat. Marea Mamă este un ideal pe care îl recunosc majoritatea religiilor. În creștinism, Maica Domnului este idealul maternității. În Noul Testament (Apocalipsa Sfântului Ioan, 12:1), este descrisă o altă femeie cerească: „Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună de douăsprezece stele [...].“ Împărăteasa este și un simbol al fertilității.
Drumul spre necunoscut a început. Așa cum în momentul nașterii copilul își caută mama, tot așa și omul, pe drumul către sine, caută arhetipul Marii Mame.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Intuiție, acțiune.
IV ÎMPĂRATUL (L’EMPEREUR)
Semnificația de aici este armonie și considerație față de alți oameni. Omul învață să-și înfrâneze și să-și stăpânească emoțiile.
Împăratul știe cum să domolească forțele mereu schimbătoare ale Lunii. Vulturul, ca rege al văzduhului, înseamnă eminență. Forța, care în ipostaza de Magician (I) era prezentă doar latent, se poate manifesta acum fără rezerve.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Voință, putere, forță mentală, înțelegere.
V MARELE PREOT (LE PAPE)
Întrucât omul aflat pe calea dezvoltării spirituale a dobândit demnitatea lumească prin intermediul arcanelor anterioare, ajuns aici, el învață să găsească atitudinea potrivită față de religie și să ducă o viață spirituală. În calitate de Mare Preot, omul cunoaște acum calea spre Inconștient și ține în mâini „cheia Misterelor”.
Totuși, cele două figuri aflate la picioarele lui, una roșie și alta verde, se referă la scindarea minții. Există două căi care duc la cunoaștere.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: inspirație religioasă, responsabilitate, unele îndoieli.
VI ÎNDRĂGOSTITUL (L’AMOUREUX)
Scindarea minții, la care s-a făcut aluzie în arcana V, devine acum problema primordială. Pe calea spre Sine, omul e pus la grea încercare. Misticii ar spune că el are acum de făcut alegerea decisivă între magia neagră (reprezentată de femeia destrăbălată, în roșu) și magia albă (femeia blândă, în galben). Îndrăgostitul are însă o amuletă, o stea călăuzitoare ce-l va îndruma negreșit să facă alegerea justă.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Iubire, omul are de făcut o alegere.
VII FAETONUL (LE CHARIOT)
Această arcana îl ilustrează pe „căutător” călătorind în faeton pe drumul spre desăvârșirea sa. A făcut alegerea în fața căreia s-a aflat și a ales calea cea bună (arcana VI). Magicianul a învins toate ispitele. În alchimie, antimoniul înseamnă activitate, dezvoltare rapidă.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Victorie, conducere, chibzuință.
VIII JUSTIȚIA (LA JUSTICE)
Noțiunea de bine și rău trebuie nu doar simțită, dar și înțeleasă. A opta arcana majoră din tarot aduce înțelegerea adevăratelor valori. Talerele balanței arată echilibrul existent în om între forțele binelui și ale răului. Binele și răul sunt distribuite uniform în lume. Yin și Yang sunt în echilibru. Omul învață să le diferențieze.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Justiție, răsplată sau pedeapsă.
IX EREMITUL (L’HERMITE)
Arcana aceasta ilustrează figura arhetipală a „bătrânului înțelept” sau a eremitului. C. G. Jung scrie: „Prin trăirea acestui arhetip, omul modern e condus la cea mai veche artă, cea a gândirii ca activitate autonomă, al cărei obiect este omul «mai avansat». [...] acest arhetip apare întotdeauna în situația în care o înțelegere profundă, un sfat bun etc. pot fi de mare importanță.”
De fapt, ca să poată merge mai departe, omul aflat pe calea spre individualizare se va confrunta cu ipostaza Eremitului. Acesta este purtătorul Luminii și are puterea necesară ca să-l alunge pe șarpele ispitei. Pentru cei inițiați, această arcana ar putea fi echivalentul unor mari Maeștri memorabili, precum Sf. Ioan Botezătorul sau Christian Rosenkreutz.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Înțelepciune, sfaturi bune, prevedere.
X ROATA NOROCULUI (LA ROUE DE FORTUNE)
Iată una dintre cele mai neobișnuite arcane din tarot. Datorită Roții Norocului, omul își dă seama de instabilitatea soartei lumești. Odată ce monstrul Typhon (identic cu Seth, care l-a ucis pe Osiris) se află în vârf, domnește răul. Curând după aceea, Typhon va fi aruncat în ocean, iar la putere va veni Anubis (identificat mai târziu cu Hermes, adică Hermanubis). Toate contrariile, bine și rău, viață și moarte, iau rând pe rând locul una alteia. Înțeleptul, pe de altă parte, nu e afectat de ele căci, asemenea Sfinxului, se află deasupra a toate.
Aceste vorbe ale lui Krishna menționate în Bhagavad Gita se potrivesc foarte bine cu această arcana: „Omul înțelept nu se întristează nici pentru cei vii, nici pentru cei morți.”
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Soartă, transformare, natura schimbătoare a lucrurilor.
XI FORȚA (LA FORCE)
Prin purificare spirituală și iubire, o imensă forță poate fi pusă în libertate. Credința mută munții din loc. Cel care are curaj și perseverență poate înfăptui orice, îndepărtând toate obstacolele. Chiar și cele mai răuvoitoare făpturi (leul sălbatic) pot fi îmblânzite de omul bun și înțelept. Forța mai poate însemna capacitate de a vindeca sau puterea minții. Această arcana ilustrează energia curgătoare care îl conduce pe om tot înainte.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Forță, vindecare, curaj, cunoașterea propriilor puteri, acțiune.
XII SPÂNZURATUL (LE PENDU)
În aceasta arcana, cu piciorul prins de o bară, Magicianul stă atârnat cu capul în jos, după ce și-a parcurs cea mai importantă parte a procesului de individualizare. Postura lui vorbește despre retrospecție, precum și despre faptul că și-a schimbat percepția asupra timpului și spațiului.
Până acum, omul a privit toate lucrurile din perspectiva utilității lor. Acum, el începe să analizeze totul și dintr-o altă perspectivă. În plus, toate lucrurile au în prezent o importanță simbolică.
Un om spânzurat poate însemna un păcătos ce-și îndură pedeapsa, dar și un sfânt, un martir. Noțiunile de „sfânt” și „păcătos” sunt înrudite doar pentru că sunt opuse.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Răsturnare de valori, chin, frământări.
XIII ARCANA FĂRĂ NUME (MOARTEA)
În cursul oricărei inițieri sau individualizări, omul are de trecut printr-o moarte simbolică, trăind astfel „iluminarea” proaspăt dobândită ca un nou-născut. La admiterea într-un ordin secret, precum cel al Templierilor sau al lui Rosenkreutz, candidații trebuiau adesea să treacă printr-o moarte simbolică. Și în creștinism se întâlnește o moarte simbolică. Botezul, așa cum l-a practicat Sfântul Ioan Botezătorul, înseamnă moartea omului păcătos (cufundarea în apă) și învierea ca o ființă nouă și inocentă.
Moartea înseamnă trasarea liniei finale, stingere, uitare.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Rezolvarea problemelor, iminența producerii unei schimbări, inițiere în noi adevăruri.
XIV CUMPĂTAREA (TEMPÉRANCE)
Arcana aceasta înfățișează un înger cu chip de femeie care aduce cu Marea Mamă. Ea este regina din ceruri, veșnică cumpătare, ajustare și expresie a modestiei. Scriptura antică chineză Yi Jing, Cartea schimbărilor[1], spune: „În pântecul Pământului se află un munte: imaginea modestiei adevărate. Omul virtuos reduce așadar ceea ce nu e necesar și înmulțește ceea ce e rar. El cântărește lucrurile și le echilibrează.”
Contrariile vor fi echilibrate. Iată condiția prealabilă pentru a cunoaște cel mai important și neobișnuit arhetip: sufletul sau anima.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Moderație, cumpătare, alegerea căii de mijloc.
XV DIAVOLUL (LE DIABLE)
Iată o ființă bipedă hermafrodită care îl înfățișează pe Diavol. El corespunde aici unei figuri arhetipale imateriale (jumătatea negativă a egoului sau Umbra) care îl împiedică pe om să aibă un contact direct cu sufletul său. Omul însuși e simbolizat de bărbatul supus Diavolului, iar sufletul îi este simbolizat de femeia înlănțuită; în învățăturile lui Jung, figura feminină reprezintă sufletul uman. Omul și sufletul sunt ținuți separați prin controlul exercitat de diavol.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Supunere, ispită, mister profund.
XVI CASA DOMNULUI sau TURNUL LOVIT DE TRĂSNET (LA MAISON DIEU)
Perceperea conștientă a imaginii diavolului (arcana XV) poate duce la eliberarea omului și a sufletului său (înfățișat de cele două figuri) de sub controlul diavolului (turnul din imagine). Acest lucru înseamnă un șoc extraordinar pentru psihicul său.
„Tunet continuu: ilustrarea prăbușirii. În felul acesta, ilustra zguduire și înfricoșare îi ameliorează viața și îl face să se analizeze cu atenție.” (Citat din Yi Jing, Cartea schimbărilor).
Diavolul, după ce a fost recunoscut ca fiind manifestarea distructivă a egoului, nu mai există. Prin acțiunea fulgerului „purificator”, Casa diavolului, Turnul, va deveni Casa Domnului.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Năruire, schimbare importantă, tulburare mentală.
XVII STEAUA (L’ÉTOILE)
După ce a fost eliberat, sufletul poate acum să se dezvolte și să se deschidă. Arcana majoră XVII din tarot înfățișează sufletul sub forma unei figuri feminine aflată într-un peisaj paradisiac, sub bolta înstelată a cerului. Pasărea Phoenix înseamnă libertatea lui anima (sufletul). E bine de reținut că, potrivit psihologiei moderne, sufletul trebuie privit ca fiind o parte autonomă a omului, guvernată de voința și legile ei. Golirea celor două vase înseamnă desprinderea de toate legăturile.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Speranță, eliberare, salvare.
XVIII LUNA (LA LUNE)
Sufletul este, probabil, cel mai important arhetip, dar nu cel din urmă care va fi conștientizat. Omului îi mai rămâne „să se elibereze de impulsurile animalice care țin de inconștient”, potrivit celor scrise de Aniela Jaffe, „fiind necesar ca el să fie mușcat de un animal, fără să încerce să scape”. Animalele de aici sunt probabil cei doi câini și crabul. Trecerea prin poartă și traversarea cursului de apă sunt ultimele probe care țin de statornicie. De fapt, poziția acestei arcane cu greu poate fi înțeleasă rațional. Intuitiv, ea poate fi totuși înțeleasă, culoarea dominantă a Lunii fiind galbenul.
„E avantajos să traversezi apa cea mare”, după cum se spune în Yi Jing, și poate că vom reuși să recunoaștem legătura.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Pericol, o capcană, avertizare, încercare.
XIX SOARELE (LE SOLEIL)
Atunci când, în sfârșit, toate obstacolele sunt depășite, omul (spiritul) și sufletul (înfățișat aici sub formă umană, ca bărbat și femeie) se unesc și își ating scopul de a construi noul Sine real (reprezentat printr-un copil, în arcana următoare). Iată punctul culminant al individualizării și cel mai înalt grad de conectare între spirit și suflet. Această experiență lăuntrică extraordinară poate fi comparată doar cu cel mai impresionant eveniment exterior la care omul a asistat vreodată: vederea Soarelui.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Fericire, salvare, căsătorie.
XX JUDECATA (LE JUGEMENT)
Sinele e înfățișat aici ca fiind copilul spiritului și al sufletului. Nașterea Eului va fi vestită de un Înger. Căci omul, care a ajuns la individualizare, cel mai înalt grad de dezvoltare, se confruntă acum cu decizia finală. Sinele a luat naștere prin unirea pură a spiritului cu anima și, prin urmare, este sacru. Omul, care a pornit la drum de la nivelul de profan, ajuns în punctul cel mai înalt al inițierii sale, a devenit un sfânt.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Progres, decizie, elevare, copil.
XXI LUMEA (LE MONDE)
Aici îl vedem pe inițiatul nostru sub forma unei femei delicate înconjurată de o cunună de raze. El sau ea ține în mâini două sceptre: e posibil să existe doi poli opuși cu care soarta poate fi guvernată. „Baghetele magice sunt legile ei care guvernează și acționează invariabil în întreg Universul” scrie Elisabeth Haich.
Magicianul sub formă feminină e înconjurat de cele patru animale biblice apărute în viziunea lui Ezechiel și care se întâlnesc și în viziunea Sfântului Ioan (Apocalipsa). Aceste animale pot semnala faptul că inițiatul s-a unit cu Dumnezeu și, astfel, conduce împreună cu El.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Beneficiu, percepție spirituală, desăvârșire.
NEBUNUL (LE MAT)
Așa cum s-a mai spus, arcana aceasta poate fi considerată ca fiind prima și în același timp ultima din tarot. Înainte de dezvoltarea sa psihică, omul e un nebun pentru că nu are habar despre posibilitățile care îi sunt accesibile, despre capacitățile mistice pe care și le poate dezvolta. Devenit un inițiat desăvârșit, în ochii celorlalți oameni, el este din nou un Nebun pentru că a renunțat la faimă și bogății.
Poate că Nebunul face aluzie la posibilitatea subînțeleasă de a considera lumea ca pe un joc de noroc, ca pe o agitație zgomotoasă? Nu este oare Nebunul mai fericit și, de fapt, mai înțelept decât toți ceilalți oameni? Aflat la începutul și la finalul tarotului, Nebunul mai poate însemna o atenționare simbolică sau sfatul că omul nu ar trebui nici măcar să încerce să înțeleagă arcanele din tarot pe calea rațiunii.
SEMNIFICAȚIE DIVINATORIE: Stupiditate, decepție, libertate supremă.
CELE 56 DE ARCANE MINORE DIN TAROT
În privința celor 56 de „mistere secundare” din tarot, există opinia că ele au fost adăugate după un timp considerabil la cele 22 de arcane majore, pentru ca, fiind completate, să se ajungă la un set de 78 de cărți. În plus, cele două cifre, 56 și 78, au un număr apreciabil de explicații mistice și cabalistice. De pildă, din perspectiva lui Gérard Encausse, specialistul francez în tarot cunoscut sub pseudonimul ezoteric de Papus, în calculul
1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6 + 7 + 8 + 9 + 10 + 11 + 12 = 78
există un indiciu privind caracterul complet al celor 78 de cărți de tarot. Majoritatea ghicitorilor sunt de părere că, în general, omul poate primi răspunsul consultând doar arcanele majore, dar că, pentru a afla mai multe detalii exacte, e necesar să se recurgă și la arcanele minore. Bine fondată științific este doar presupunerea că toate jocurile de cărți moderne s-au dezvoltat din arcanele minore. Cele patru suite din tarot, Spade, Bâte, Cupe și Monede, sunt numite suite italiene.
Arcanele minore se pot folosi de fapt în scopul de a juca jocuri de societate.
În cele ce urmează, vom explica o metodă de etalare a cărților care implică folosirea ambelor arcane, majore și minore; după aceea, vor fi descrise cele patru suite cu toate cărțile lor, specificând și semnificațiile lor în scop divinatoriu.
FORMATUL DE ETALARE CAREUL MAGIC
Înainte de consultarea cărților, cele două tipuri de arcane, majore și minore, se amestecă separat, apoi se pun pe masă în două teancuri, cu fața în jos. În timp ce le amestecă, ghicitorul se concentrează cât mai bine posibil asupra întrebării puse sau a problemei avute în vedere, ca să primească intuiția necesară interpretării.
În continuare, din cele două teancuri se iau 9 cărți, în ordinea următoare: prima carte se extrage din teancul arcanelor majore, cărțile a doua, a treia și a patra din teancul arcanelor minore, a cincea din nou din arcanele majore, a șasea, a șaptea și a opta din teancul arcanelor minore, iar a noua și ultima carte din teancul arcanelor majore. Cele nouă cărți sunt dispuse apoi în configurația de mai jos (acum fiind etalate cu fața în sus):
8 1 6
3 5 7
4 9 2
Arcanele majore sunt etalate una sub alta în coloana din mijloc (1, 5, 9), acestea fiind numite numerele cu „influență principală”. La dreapta și la stânga fiecăreia sunt așezate în ordinea indicată mai sus arcanele minore, care reprezintă „influența secundară”. Coloana din stânga a influenței secundare reflectă partea oarecum negativă a influenței principale, în timp ce coloana din dreapta reprezintă aspectele ei pozitive.
Arcanele din primul rând (8, 1, 6) reprezintă trecutul, adică fostele forțe care au acționat asupra chestiunii care urmează să fie abordată. Rândul al doilea (3, 5, 7) se referă la prezent, iar al treilea (4, 9, 2) vorbește despre viitor. În timp ce arcanele majore ar fi preferabil să fie interpretate intuitiv, semnificația arcanelor minore, despre care vom vorbi în cele ce urmează, stimulează imaginația într-o măsură mai mică. Configurația de mai sus se numește „careul magic” deoarece suma cifrelor de pe toate rândurile, coloanele și diagonale este același număr magic, 15. Formula numerologică mistică de mai jos denotă existența unei legături directe cu tarotul.
78 = 7 + 8 = 15
78 = 56 + 22 = 5 + 6 + 2 + 2 = 15
ARCANELE DE MONEDE (LES DENIERS)
Prima serie a arcanelor minore constă în paisprezece cărți ale suitei Monede. Acestea ilustrează monede mari de aur care, cu excepția unor elemente ornamentale, nu prezintă nicio valoare numerică sau inscripție. Prin urmare, se deduce că moneda reprezintă cel mai potrivit simbol pentru bogăție, bunăstare materială sau bunuri. În reprezentarea ei supradimensionată ar putea fi socotită o imagine a Soarelui, fiind astfel asociată cu elementul alchimic foc și direcția sud.
Unii interpreți ai simbolurilor nu asociază deloc discurile aurii cu monedele, ci cu tava aurie pe care era sacrificat mielul la festivitățile paștelui evreiesc, fiind așadar posibile și interpretări religioase. Prin forma ei perfectă, moneda este și un semn al împlinirii. În cartea sa despre tarot, argentinianul Alberto Cousté scrie despre monedă următoarele:
„[...] semn al acțiunii voinței, materiei, pilon al activității spirituale; sinteză, trinitate asociată cu unitatea...”
ARCANELE DE MONEDE (LES DENIERS):
Semnificații divinatorii
Arcana / Carte
Semnificație pozitivă
Semnificație negativă
Rege (Roi)
Experiență, om căsătorit
Intenții dăunătoare, viclene
Regină (Reine)
Libertate, femeie brunetă
Viață lipsită de libertate, despărțire de un prieten
Cavaler (Chevalier)
Răbdare, bărbat tânăr
Conflict, controversă
Valet (Valet)
Idei sănătoase
Gânduri rele
I
Protector al siguranței
Pierderi
II
Profit excepțional printr-o șansă norocoasă
Dificultăți
III
Artă, muză, talent
Neajunsuri din cauza vanității
IV
Concepție îndrăzneață
Meschinărie
V
Toate se vor rezolva de la sine
Suferință, lacrimi
VI
Câștig, profit
Nehotărâre spirituală, nesiguranță
VII
Progres
Lucruri importante nu vor fi luate în considerație
VIII
Recunoașterea modestiei prin laude
Impetuozitate și lăcomie
IX
Precauția previne neplăcerile
Lipsă de precauție
X
Patrie, casă, casa proprie
Vreme nefavorabilă, noapte albă
ARCANELE DE SPADE (LES ÉPÉES)
Spada e considerată în general un semn al masculinității, forței, curajului, ambiției, dar e socotită și un simbol al ostilității și al luptei. Ea îi conferă purtătorului putere și autoritate. Fiind purtată de cavaleri, ea înseamnă și o manieră nobilă de a gândi. În războaiele religioase s-a luptat cu sabia, iar Sfântul Graal a fost păzit cu sabia de custozii săi. Iată că și aici sunt prezente elemente de simbolism religios.
În alchimie, spada corespunde elementului aer și direcției est.
Cu ajutorul sabiei, problemele sunt mai ușor de soluționat, după cum a demonstrat-o Alexandru cel Mare care a reușit să rezolve dilema Nodului gordian, tăindu-l cu sabia.
ARCANELE DE SPADE (LES ÉPÉES):
Semnificații divinatorii
Arcana / Carte
Semnificație pozitivă
Semnificație negativă
Rege (Roi)
Autoritate
Prea puțină experiență, exemplu nesatisfăcător
Regină (Reine)
Conduită plăcută în societate
Singurătate
Cavaler (Chevalier)
Spirit, energie, curaj
Lipsă de statornicie
Valet (Valet)
Vigilență, bărbat brunet
Neglijență, încălcare a legilor
I
Forță
Slăbiciune fizică
II
Armonie, adaptabilitate
Partener nesatisfăcător
III
O veche cunoștință, întâlnire întâmplătoare
Despărțire,
Micime
IV
Împlinirea unui vis vechi
Neșansă
V
Dispariția influențelor dăunătoare
Distrugere
VI
Calmare, reasigurare
Ratarea unei întâlniri importante din cauza netrezirii la timp
VII
Fantezie
Gânduri prea iraționale
VIII
Vești bune
Vești proaste
IX
Romantism, fericire în dragoste
Chinurile dragostei
X
Un dușman devine prieten
Neșansă
ARCANELE DE CUPE (LES COUPES)
După ce am menționat despre arcanele de Spade că simbolizează masculinitatea, devine de la sine înțeles să le atribuim cupelor un caracter feminin. Cupa, carafa sau pocalul sunt privite drept receptacule care primesc și păstrează. De multe ori, ele sunt asociate cu sentimentele și emoțiile. Gestul de golire a celor două ulcioare, ilustrat în arcana majoră XVII, nu înseamnă altceva decât detașarea de toate legăturile sentimentale.
Cum cupa conține lichide, ea este în mod logic asociată cu elementul apă și cu direcția nord. Din punct de vedere religios, cupa e adesea identificată cu Sfântul Graal, pocalul simbolic de care s-a servit Iisus Hristos la Cina cea de taină și în care Iosif a adunat sângele scurs din trupul lui, când a fost răstignit.
Faptul că, într-adevăr, cupa simbolizează sentimentele este adeverit mai târziu, când simbolul devine suita de inimi din jocurile de cărți actuale.
ARCANELE DE CUPE (LES COUPES):
Semnificații divinatorii
Arcana / Carte
Semnificație pozitivă
Semnificație negativă
Rege (Roi)
Responsabilitate, sarcină importantă
Neglijență
Regină (Reine)
Reverență, recunoaștere
Lingușeală
Cavaler (Chevalier)
Propuneri noi
Plan greșit conceput
Valet (Valet)
Capacitate mentală și talent
Eroare de gândire
I
Frumusețe
Punere la cale de planuri belicoase
II
Căsătorie sau logodnă
Impostor
III
Îndeplinire
Planuri date peste cap
IV
Fată blondă
Dușmănie
V
Respect dobândit
Nepopularitate
VI
Perspective bune
Șanse
Fantezie nestăvilită
VII
Persoana își vede viitorul în vis
Iluzii
VIII
Persoana se redresează
Dezamăgire
IX
Beneficii, câștiguri
Defăimare
X
Satisfacție împreună cu alții
Complacere
ARCANELE DE BÂTE (LES BATONS)
Ultimele paisprezece cărți din tarot sunt Arcanele de Bâte sau de Sceptre. Cărțile vorbesc de la sine despre semnificația lor. Astfel, Regele și Regina țin în mână sceptrul care atestă puterea pe care o dețin, Cavalerul folosește bâta de lemn ca pe o lance, în timp ce la Valet ea devine un simplu toiag de mers. Asul de Bâte ilustrează o măciucă prost făcută aflată în mâna unei persoane necunoscute. Toate acestea denotă că pentru fiecare om în parte un obiect poate avea cele mai diverse semnificații, în funcție de cum e privit. Cei înțelepți văd obiectul în întregime, întrucât au capacitatea de a recunoaște unitatea în cadrul diversității.
În literatura despre tarot, ideile asociate arcanelor de Bâte sunt cu precădere următoarele: paternitate, stăpânire, natură, creștere, superioritate, cultură.
Bâtele corespund elementului pământ, căci copacul iese din pământ și putrezește tot acolo, iar ca direcție le corespunde vestul.
În concepția experților creștini în tarot există presupunerea că bâta simbolizează lancea cu care Iisus Hristos a fost străpuns în coasta sa dreaptă după ce a murit pe cruce. În plus, în prima arcana majoră bâta e reprezentată sub forma baghetei magice din mâna Magicianului, despre care se presupune că ar indica posibilitățile ce zac ascunse în tarot.
ARCANELE DE BÂTE (LES BATONS):
Semnificații divinatorii
Arcana / Carte
Semnificație pozitivă
Semnificație negativă
Rege (Roi)
Simpatie
Antipatie
Regină (Reine)
Carismă și încântare
Caracter îndoielnic
Cavaler (Chevalier)
Călătorie
Drum neplăcut
Valet (Valet)
Ambasador
Influență proastă a unui dușman asupra celorlalți
I
O narațiune sau poveste fictivă,
poezie, scrisoare
Persoana uită de lucrurile importante
II
Energie și rezistență
Descurajare, deznădejde
III
Eficiență
Muncă în exces
IV
Bucurie, sărbătoare
Boală, suferință
V
Muncă bine făcută
Eșec
VI
Vești încurajatoare
Informații deprimante
VII
Noroc la jocuri
Prejudiciu
VIII
Succes în dragoste,
în afaceri
Încăpățânare
IX
Animale
Prea multă muncă
X
Interes
Lenevie
LE BATELEUR
MAGICIANUL
LA PAPESSE
MAREA PREOTEASĂ
L’IMPERATRICE
ÎMPĂRĂTEASA
L’EMPEREUR
ÎMPĂRATUL
LE PAPE
MARELE PREOT
L’AMOUREUX
ÎNDRĂGOSTITUL
LE CHARIOT
FAETONUL
LA JUSTICE
JUSTIȚIA
L’HERMITE
EREMITUL
LA ROUE DE FORTUNE
ROATA NOROCULUI
LA FORCE
FORȚA
LE PENDU
SPÂNZURATUL
LA MORT
ARCANA FĂRĂ NUME (MOARTEA)
LA TEMPÉRANCE
CUMPĂTAREA
LE DIABLE
DIAVOLUL
LA MAISON DIEU
CASA DOMNULUI
L’ÉTOILE
STEAUA
LA LUNE
LUNA
LE SOLEIL
SOARELE
LE JUGEMENT
JUDECATA
LE MONDE
LUMEA
LE MAT
NEBUNUL
ROI DE DENIERS
REGELE DE MONEDE
REINE DE DENIERS
REGINA DE MONEDE
CAVALIER DE DENIERS
CAVALERUL DE MONEDE
VALET DE DENIERS
VALETUL DE MONEDE
ROI D’ÉPÉES
REGELE DE SPADE
REINE D’ÉPÉES
REGINA DE SPADE
CAVALIER D’ÉPÉES
CAVALERUL DE SPADE
VALET D’ÉPÉES
VALETUL DE SPADE
ROI DE COUPE
REGELE DE CUPE
REINE DE COUPE
REGINA DE CUPE
CAVALIER DE COUPE
CAVALERUL DE CUPE
VALET DE COUPE
VALETUL DE CUPE
ROI DE BATON
REGELE DE BÂTE
REINE DE BATON
REGINA DE BÂTE
CAVALIER DE BATON
CAVALERUL DE BÂTE
VALET DE BATON
VALETUL DE BÂTE
TAREAU FIN TAROT SFÂRȘIT
FAIT PAR IGNAZ REALIZAT DE IGNAZ
KREBS DE FRIBOURG KREBS DIN FREIBURG
EN BRISGAU IM BREISGAU
Cărțile de tarot sunt niște cărți ce ilustrează o serie de simboluri din care s-a creat ulterior jocul de tarot cunoscut în prezent. S-a dovedit că în Europa ele au apărut din secolul al XIV-lea, în Italia și Franța. Potrivit altor teorii, tarotul și-ar avea de fapt obârșia în Egiptul antic, de unde a pornit să cucerească lumea.
Cărțile de tarot în sine au fost probabil folosite și ca „jocuri de societate”, dar – foarte intensiv – și pentru „a da în cărți”. Un pachet conține 78 de cărți, din care 22 reprezintă arcanele majore („marile secrete”), corespunzând atuurilor din jocul de tarot, și 56 reprezintă arcanele minore („micile secrete”). Arcanele minore sunt similare cărților de joc din prezent, fiind împărțite în patru suite: Spade, Bâte, Cupe și Monede (echivalente cu pică, treflă, inimă și caro). Fiecare suită conține paisprezece cărți.
[1] Apărută în limba română la Editura Herald în mai multe ediții. N. trad.
Top 10
-Cărți noi
-- 91,67 leiPRP: 94,50 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 55,00 lei
Promoţii
-- 91,67 leiPRP: 94,50 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 33,91 leiPRP: 39,90 lei
RECENZII