Terapia alergiilor alimentare
DESCRIERE
Alergiile sunt o realitate de care, din nefericire, tot mai multe persoane sunt afectate în fiecare zi, iar medicina face progrese mult prea mici în ceea ce priveşte studierea şi combaterea acestora. Cartea de faţă vine, aşadar, în întâmpinarea nevoii omului modern de a înţelege anumite reacţii ale propriului corp şi de a găsi nişte soluţii practice pentru a avea parte de o viaţă normală.
Sinuzita, arsurile stomacale, astmul, astenia cronică şi diverse probleme gastrointestinale sunt tot atâtea exemple de simptome care pot însoţi o alergie alimentară. Toate aceste efecte pot fi combătute printr-o metodă pe cât de simplă, pe atât de eficientă, pe care Ellen Cutler o prezintă pe larg, fără a face apel la medicamente sau procedee costisitoare.
Alergiile par minore în comparaţie cu afecţiuni precum cancerul. Deşi alergiile rareori pun viaţa în pericol, ele solicită sistemul imunitar, fiind o sursă constantă de stres. Reacţiile alergice provoacă de obicei iritaţii, iar atunci când o iritaţie sau inflamaţie este prezentă pentru o perioadă lungă de timp, celulele şi ţesuturile organismului sunt lezate progresiv. În timp, aceste modificări pot evolua spre afecţiuni bine definite, cum ar fi artrita sau astmul.
Majoritatea persoanelor care realizează că alergiile stau la baza unor afecţiuni le consideră ca fiind ceva cu care trebuie să înveţe să trăiască. Această resemnare reflectă credinţa larg răspândită că alergiile sunt incurabile, numai că, în majoritatea cazurilor, ele pot fi eliminate cu succes aplicând nişte metode extrem de simple.
Dr. Ellen W. Cutler are o experienţă de peste 25 de ani în studierea metodelor de tratament care folosesc suplimente cu enzime. Este implicată direct în promovarea la nivel mondial a terapiei cu enzime, precum şi a metodei BioSETTM, a cărei iniţiatoare este.
Pe lângă activitatea de cercetare, dr. Cutler s-a dedicat carierei universitare, precum şi consultaţiilor clinice în scopul depistării şi tratării unor afecţiuni complexe.
Limba: romana
Nr.pagini: 408
Dimensiuni: 16x22
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 118,75 leiPRP: 125,00 lei
- 22,00 lei
- 31,50 lei
Promoţii
-- 118,75 leiPRP: 125,00 lei
- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
RECENZII