Terorismul intelectual Din 1945 până în prezent
DESCRIERE
Terorismul intelectual
Din 1945 până în prezent
În 1950, elitele îl ridicau în slăvi pe Stalin. În 1960, aceleaşi elite ne asigurau că decolonizarea va aduce fericirea în ţinuturile de dincolo de mări. În 1968, visau să suprime orice constrângere socială. În 1975, salutau victoria comunismului în Indochina. În 1981, credeau c-au părăsit întunericul pentru lumină. În 1985, proclamau că Franţa e datoare să-i primească pe dezmoşteniţii din întreaga lume. Iar în anii '90, aceleaşi elite afirmau că epoca naţiunilor, a familiilor şi a religiilor a luat sfârşit. Timp de 50 de ani, spiritele refractare acestui discurs au fost discreditate, iar faptele care-au contrazis ideologia dominantă au fost trecute sub tăcere. Acesta este terorismul intelectual. Practicând amal-gamarea, procesul de intenţie şi vânătoarea de vrăjitoare, acest mecanism totalitar a constituit un obstacol în faţa oricărei dezbateri reale asupra problemelor pe care le angajează viitorul.
„Excrescenţă a corectitudinii politice – o strategie devastatoare pentru tot ce înseamnă adevăr şi formare spirituală a tinerelor generaţii –, corectitudinea istorică malformează şi otrăveşte trecutul în numele unui viitor care, în esenţă, cultivă reverii menşevice, menite să umple golul falimentar al bolşevismului. Povestea celor înhămaţi la carul ideologiei marxizant-maoisto-castriste, invariabil antiamericane, o respune şi mai răspicat Jean Sévillia în Terorismul intelectual.“ (Dan C. MIHĂILESCU)
Jean Sévillia
JEAN SÉVILLIA s-a născut în 1952 la Paris. A urmat Literele la Sorbona şi a devenit, imediat după absolvire, jurnalist. Din 1981 lucrează la Figaro Magazine, devenind redactor-şef adjunct al acestui săptămânal şi răspunzând de rubrica „Idei şi istorie“.
Autor: Jean Sevillia
Limba: romana
Nr.pagini: 298
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2012
Top 10
-Cărți noi
-- 105,00 leiPRP: 111,00 lei
- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 25,49 leiPRP: 29,99 lei
- 8,80 leiPRP: 10,00 lei
- 9,59 leiPRP: 10,90 lei
RECENZII