Tratat de rezilienta asistata

datorită cercetărilor întreprinse timp de jumătate de secol, în prezent este posibilă utilizarea unor strategii de intervenţie care facilitează dezvoltarea rezilienţei şi la persoanele supuse riscului de a prezenta tulburări psihice din cauza situaţiilor de viaţă pe care le traversează.

În acest caz, vorbim de o rezilienţă asistată, care se construieşte cu ajutorul specialiştilor.

Volumul de fata Tratat de rezilienta asistata este consacrat acestei noi abordări clinice şi propune tehnici şi programe ce pot fi utilizate în paisprezece situaţii, printre care abuzurile asupra copiilor, şomajul, marile catastrofe sau genocidul.

După traume psihice, după ce au fost confruntate în manieră cronică cu adversitatea, unele persoane sunt puţin afectate sau nu dezvoltă tulburări psihice.

Acesta este rezultatul unui proces natural de rezilienţă care se desfăşoară fără ajutorul profesioniştilor în domeniul sănătăţii mentale.


Fragment din carte:


Cercetarea in domeniul rezilienţei: începuturi şi evoluţie

Pentru a înţelege cum s-a format câmpul rezilienţei asistate şi amploarea acestei noi modalităţi de intervenţie, mi s-ar părea util să amintesc, mai întâi, asupra căror populaţii au fost între prinse la început cercetările în domeniul rezilienţei.

Primele proiecte importante au fost realizate asupra unor copii aflaţi în condiţii de adversitate. Acest concept se referă, conform lui O’Dougherty Wright şi Masten (2005), la „condiţii de mediu care interferează cu sarcinile procesului de dezvoltare adecvate vârstei sau ameninţă realizarea lor de către copii]”.

Printre aceste condiţii, autorii citaţi menţionează sărăcia, absenţa unui domiciliu fix, maltrata rea infantilă, violenţa politică sau socială, situaţii care sunt adesea considerate dovezi ale unei adversităţi psihosociale cronice. Ne aflăm deci departe de caracterul ocazional al traumei.

Începuturile cercetării asupra rezilienţei sunt marcate de trei mari contribuţii fondatoare: studiul longitudinal al lui Emmy Werner şi Ruth Smith, cercetările asupra diferitelor populaţii aflate în situaţii de risc, întreprinse de Michael Rutter şi proiectul „Competenţă”, coordonat de Norman Garmezy.

…………………………

primele cercetări ale lui Michael Rutter asupra procesului de rezilienţă au fost realizate asupra unor populaţii diferite: copii ai căror părinţi prezentau tulburări psihice (Rutter, 1966), copii care au trăit experienţa separării de mamă (Rutter, 1972, 1979a) şi copii proveniţi din medii dezavantajate (Rutter, 1979b).

Această ultimă categorie cuprinde eşantioane de copii din insula Wight (în Anglia) şi din cartiere defavorizate ale Londrei. Aceşti copii proveneau din familii numeroase şi cu niveluri socio-economice scăzute şi fuseseră expuşi la conflicte parentale, criminalitate parentală, tulburări psihice ale mamelor şi trăiau în locuinţe suprapopulate.

Studiile epidemiologice întreprinse asupra copiilor din insula Wight şi din Londra i-au permis lui Rutter să constate că factorii de risc acţionând izolaţi nu antrenau o creştere a prevalenţei tulburărilor psihiatrice.

Din contră, frecvenţa acestor tulburări creştea considerabil în prezenţa acţiunii concomitente a doi sau trei factori de risc...

Limba: Romana
Nr.pagini: 516
Dimensiuni: 17x24
An aparitie: 2013

RECENZII