Trenul fantoma catre Rasarit

Trenul fantoma catre Rasarit - Paul Theroux

…Trenul-fantoma catre Rasarit descrie noua calatorie, printr-o Europa de Est inca buimacita de comunism, prin tensionata, dar infloritoarea Turcie, prin Caucaz, unde Georgia pare sa mearga inapoi spre feudalism, in timp ce Azerbaidjanul se desfata in capitalismul alimentat de petrol.

Fragmente din carte:

…în miez de noapte, nodul de cale ferată Jaipur era aglomerat şi plin de lume, deşi în India era greu să faci diferenţa între călători şi locatarii clandestini ai gării.

Chiar şi în orele întunecate ale începutului de zi erau oameni care stăteau la taifas şi beau ceai sub luminile orbitoare, familiile erau îngrămădite strâns în jurul oalelor cu mâncare, unii dormeau claie peste grămadă, întinşi ca nişte mumii ori asemenea unor cadavre, în saci de morgă. Alţii se târguiau pe bilete, iar zorii erau încă departe.

— Luaţi un culi, au fost cuvintele lui Kapoorchand la despărţire.

L-am lăsat să-şi continue anevoioasa căutare a virtuţii. Nu aveam nevoie de culi, îmi trebuia un taxi. Un grup de vânzători agresivi şi şoferi care mâ trăgeau de mânecă m-au urmat afară.

L-am ales pe cel mai bătrân dintre ci, în ideea că este cel mai demn de încredere, şi ne-am învoit la preţ înainte de a mă urca în maşina lui veche.

A demarat în noapte, dar s-a ţinut de cuvânt. Chiar şi la ora aceea, la hotel am fost întâmpinat cu bucurie, un pahar cu suc şi o cameră confortabilă; am dormit buştean.

Mai stătusem la hotelul acesta, Rambagh Palace, dar pe atunci era sărăcăcios, un loc mare în care sălile de marmură răsunau a gol. Dimineaţă am văzut că devenise luxos.

— Nu am văzut interiorul unei clădiri de gară, nu am luat un tren şi nici nu m-am suit în vreun autobuz înainte să împlinesc vreo 18-19 ani, mi-a mărturisit o femeie la Rambagh Palace.

Avea cam 40 de ani, era dintr-o familie bună, foarte binecrescută şi întotdeauna mersese la scoală într-o maşină cu şofer.

— Nu am văzut niciodată un om sărac. Nu am văzut niciodată o mahala. Nu am mers niciodată cu transportul în comun. Habar nu aveam sâ cumpăr un bilet.

De acasă la şcoală, de la şcoală acasă -ăsta era traseul. Dar intr-o zi m-am revoltat. Aveam cam 17 sau 18 ani. I-am spus şoferului: „Mă duc pe jos acasă''. M-a urmat cu maşina.

Ii era teamă pentru mine si frică de ce ar putea spune tata. Dar mergând pe jos, iar mai târziu călătorind cu trenul, am văzut în sfârşit ce înseamnă India cu adevărat. Şi am fost cât se poate de şocată. Nu aveam nici cea mai mică idee că în India puteau exista oameni atât de săraci.

Limba: romana 
Nr. pagini: 575
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII