Trezeste inteligenta corpului tau

thumbthumb
Preț: 27,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 192

DESCRIERE

Trezeste inteligenta corpului tau. Tehnici fundamentale pentru reprogramare corporala si transformarea personalitatii - Moshe Feldenkrais


Tehnici fundamentale pentru reprogramarea corporală şi transformarea personalităţii


În interiorul corpului nostru există o inteligenţă fascinantă, al cărei scop e să ne aducă în permanenţă cel mai înalt potenţial de funcţionare şi dezvoltare. Să cunoşti legile acestei inteligenţe înseamnă să-ţi valorifici la maximum înzestrarea genetică naturală.

Personalitatea ta determină tot ce obţii în viaţă. Iar personalitatea poate fi transformată prin reprogramare corporală. Este vorba despre tehnici cu totul inovatoare, care te ajută să-ţi reproiectezi întregul destin pornind de la explorarea posturilor corporale şi impactul lor asupra stării mentale şi emoţionale.

Sănătatea, nivelul optim de energie, eliminarea durerilor, capacitatea de a învinge dificultăţile, optimismul, mentalitatea de învingător şi puterea de a obţine de la viaţă tot ce îţi doreşti sunt urmările naturale ale reprogramării corporale. Organismul tău este cu mult mai inteligent decât ţi-ai imaginat vreodată, iar cartea Trezeşte inteligenţa corpului tău te învaţă să descoperi acest potenţial şi să-l aduci la cote maxime.

Schimbarea stării de spirit prin atingerea cu mâinile, modelul corporal al fericirii, conştientizarea prin mişcare şi dinamizarea vitalităţii celulare sunt tehnici despre care urmează să afli citind această carte. Ai în mână o carte care-ţi va transforma personalitatea şi întreaga viaţă, aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna!

Fragment din carte


...în general, vorbim despre realitate, despre lucruri care sunt sau despre lucruri care există; nu sunt lucruri imaginate de noi şi, prin urmare, nu pot să nu existe. Cum se întâmplă de obicei în cazul cuvintelor, când vedem sau auzim sintagme sau expresii cunoscute le prindem sensul din prima, însă după ce ne gândim mai bine, începem să ne întrebăm dacă modul în care le-am înţeles este sau nu cel corect. Există lucruri imaginare? Ce înseamnă "a exista"? Există numai lucruri reale? Şi dacă da, ce înseamnă "real"? Real este doar ce explorăm cu ajutorul simţurilor? După părerea mea, nu este nevoie de prea mult efort pentru a transforma orice enunţ în ceva ambiguu, obscur sau de-a dreptul într-un pleonasm.

Dicţionarul Oxford al limbii engleze defineşte cuvântul "real" ca "existând în realitate sub forma unui lucru" sau "care se produce sub forma unui fapt". Imaginaţia este un fapt, o realitate? Sau doar se presupune că este un fapt imaginat care face parte din existenţă? Se poate să vi se pară că în momentul acesta nu fac altceva decât să despic firul în patru, iar când mă angajez într-o activitate care este importantă pentru mine, chiar şi eu am impresia că despic firul în patru.

Totuşi, vorbim despre o chestiune extrem de importantă, întrucât se referă la întrebări precum ce înţelegem prin a şti, ce este realitatea, ce este obiectiv şi ce nu este obiectiv. Mai cu seamă, contează toate acestea pentru mine sau pentru voi şi dacă da, în ce fel? Eu rezolv această problemă în mod satisfăcător pentru mine fiind atent la ce fac şi gândindu-mă la acţiunea pe care o presupune ceea ce fac.

Rezolvarea se reduce la esenţă; şi ce aş mai putea eu afla despre gestul pe care îl numesc acţiune? Eu pot să şi simt sau să percep un astfel de lucru. Mişcarea, simţurile, emoţiile şi gândirea, toate la un loc mă fac să fiu, împreună cu lucrul de care mă ocup, cât de concret şi de real pot să mă simt.

Pot să ajung la un sentiment al concretului şi mai profund descoperind cum mi s-au dezvoltat abilităţile de a mă mişca, de a percepe, de a simţi şi de a gândi şi cum au ajuns la stadiul în care pot fi folosite aşa cum mă folosesc eu de ele în prezent. Dincolo de acestea, gândirea mea se transformă într-o senzaţie prea vagă pentru a o putea împărtăşi cu cineva cu care nu pot stabili un contact senzorial sau căruia nu-i pot împărtăşi ce simt.


Eu cred că un nou-născut este foarte puţin familiarizat cu lumea din afară. Spun că aşa cred, însă nu ştiu exact dacă lucrurile stau cu adevărat astfel. Ştiu totuşi că mi-am exprimat bănuiala, pe baze teoretice (mai corect ar fi să spun "pe baza unor speculaţii teoretice"), că organismul unui nou-născut, dacă este lăsat brusc în jos, va reacţiona contractându-şi toţi muşchii flexori, oprindu-şi respiraţia (dacă are deja), accelerându-şi pulsul şi udându-se (dacă a apucat să se usuce).

Am mai spus că sunt sigur că aparatul vestibular al urechii a evoluat în asemenea grad încât, dacă nou-născuţii ar avea ghinionul să cadă din copaci, niciunul nu ar supravieţui dacă nu ar avea deja fixată în sistemul nervos reacţia la cădere. Aceasta înseamnă că o stimulare violentă a canalelor semicirculare ale urechii ar contracta corpul în cădere astfel încât el nu s-ar lovi cu ceafa de pământ, iar punctul de impact ar fi coloana vertebrală arcuită undeva în apropierea centrului de greutate.

Limba: romana
Nr. pagini: 192
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0328 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.