Trupul meu, Pământul meu Practica vindecătoare a Arheologiei Somatice
DESCRIERE
Trupul meu, Pământul meu
Practica vindecătoare a Arheologiei Somatice
Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum Corpul nu ar fi făcut parte din Creaţie. Ruby Gibson restaurează cunoaşterea ancestrală şi o toarnă într-o formă în care să poată fi folosită în mod direct pentru vindecare.
Toate poveştile noastre, ale acestei vieţi şi ale tuturor celorlalte, sunt turnate în energia corpului. Durerea, boala, dependenţele, diferitele tipare repetitive care ne dictează viaţa în mod inconştient, întreaga noastră karmă, toate încărcăturile transgeneraţionale, toată experienţa noastră ca fiinţă care a ales, acum mult timp, călătoria încarnării, toate pot fi accesate şi aduse în Conştienţă deschizând memoria fabuloasă a Corpului. Tot ceea ce am fost vreodată, este Acum. Iar partea din noi care trăieşte permanent în Acum, este Corpul.
Ruby Gibson încredinţează cheile vindecării personale fiecăruia dintre aceia care au ajuns să perceapă adevărata natură a Fiinţei. Traume străvechi pot fi conştientizate şi vindecate prin această abordare excepţională care cuprinde diferite tehnici de explorare somatică, respiraţie specifică, aromaterapie şi altele. O carte scrisă pentru exploratorii Conştiinţei de pretutindeni de către un practician desăvârşit, care se potriveşte perfect cu tot ceea ce reprezintă Călătoria Inimii.
Horia Ţurcanu
Autor:
Ruby Gibson
Limba: romana
Nr.pagini:
Dimensiuni:
An aparitie: 2012
IN CURS DE APARITIE!
Top 10
-Cărți noi
-- 105,00 leiPRP: 111,00 lei
- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 25,49 leiPRP: 29,99 lei
- 8,80 leiPRP: 10,00 lei
- 9,59 leiPRP: 10,90 lei
RECENZII