Ucenica si maestrul

Ucenica si maestrul - Vikas Swarup


Vikas Swarup s-a născut intr-o familie ilustră de avocaţi din Allahabad, oraşul care a dat Indiei patru dintre prim-miniştrii săi. După studii de istorie, psihologie şi filozofie la Universitatea din Allahabad, a intrat tn rândurile Serviciului Diplomatic Indian, fiind trimis In misiuni tn Turcia, Statele Unite, Etiopia, Marea Britanie, Africa de Sud, Japonia. în prezent, ocupă postul de Secretar Adjunct al Departamentului UNP (United Nations Political) din Ministerul Indian de Externe, in New Delhi.

Fragmente:

Multe lucruri s-au spus în febra momentului, lucruri care n-ar fi trebuit spuse. Tata a acuzat-o că-i o puştoaică răsfăţată şi o pată pe onoarea familiei. Aika l-a etichetat drept un mitocan: «Pretenţiile tale sunt rupte de realitate, testele tale imposibile."

Cea mai tăioasă lovitură a venit când Alka l-a anunţat că-i un laş. «Toată şcoala râde de tine pe la spate. Nu eşti alceva decât un ratat pervers şi jalnic, care nu merită niciun pic de respect", a ţipat ea.

Reacţia tatei a fost o veritabilă erupţie de vulcan. «Cum îndrăzneşti!" a tunat el, sărind brusc în picioare, cu sângele năvălindu-i în obraji. Şi, repetând, ''Cum îndrăzneştiI", a lovit-o peste obraz, făcând-o să cadă la podea. Mama, Neha şi cu mine priveam amuţite de groază. Era pentru prima dată când tata ridica mâna asupra uneia dintre fiicele lui.

Alka se ridică de jos. Avea o umflătură mare şi roşie pe obraz şi o zgârietură urâtă pe braţ. Ochii săi întunecaţi străluceau, plini de focul unei mânii care ar fi topit până şi o stâncă. Ne privi pe toţi, pe rând, şi ochii i se opriră asupra mea.

M-a străpuns cu o privire precum o rază laser făurită din ură în starea cea mai pură şi neînfrânată, care mi-a pătruns până în suflet «Te urăsc. Vă urăsc pe toţi", a şuierat ea printre dinţii încleştaţi.

Apoi a fugit în camera ei şi a închis uşa pe dinăuntru. Am implorat-o să mă asculte, am încercat cu disperare să o fac să deschidă uşa, dar ea continua cu încăpăţânare să refuze.

Meritam ura ei. Meritam toate vorbele grele pe care mi le-a aruncat în acea seară.

- Las-o să putrezească la ea în cameră, a spus tata, cu dispreţ. Oe vină este indulgenţa noastră exagerată, care a lăsat lucrurile să ajungă prea departe.

Niciunul dintre noi nu a cinat în acea seară.

Ziua următoare era 26 ianuarie. Ziua Republicii India. Şcoala îşi schimbase înfăţişarea; steagurile în şofran, verde şi alb, erau arborate pretutindeni în campus. Tricolorul flutura falnic de pe stâlpii înalţi ai terenului de sport.

Incă de la prima oră i-am auzit pe studenţi repetând cântecele patriotice, vocile lor inimoase adăugându-se la bucuria generală. Alka nu ieşise încă de la ea din camera, şi începusem să mă îngrijorez.

Am bătut de câteva ori în uşă, însă fără niciun răspuns. Aşa că m-am strecurat înăuntru prin grădina din spate.

Primul lucru pe care l-am observat a fost că fereastra de la dormitor era deschisă. în primul moment m-am gândit că Alka a fugit. De afară se auzeau, în surdină, vocile băieţilor cântând Hum Honge Kamyab, în zona de adunare în aer liber: „Vom învinge... Vom învinge... Vom învinge într-o zi..."

Am dat la o parte o bucăţică din draperia grea de la fereastră şi o dâră de lumină a străbătut penumbra în care era cufundată încăperea. In lumina pătrunzătoare a acestei unice raze am desluşit o imagine ce mi-a îngheţat sângele-n vine.

Alka atârna de ventilatorul din tavan, cu capul căzut într-o parte. Avea o dupatta galbenă înnodată în jurul gâtului. Micul scaun de lemn din camera ei era acolo, răsturnat pe podea...

Limba: romana
Nr. pagini: 415
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII