Viata in pustie. Fratele Ioan, un mirean printre pustnici

thumb
Preț: 15,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 191

DESCRIERE

Viata in pustie. Fratele Ioan, un mirean printre pustnici - Mihaela Ion

…o lume greu accesibila si, de multe ori, de neinteles. Balansul intre cer si pamant, lumina si lupta cu intunericul, intamplarile halucinante si toate cate se intalnesc in aceasta carte ne poarta pe carari neumblate, dar in acelasi timp, ne arata drumul car duce catre Rai…

Fragmente:

…Maica nevăzută, cum am numit-o la început, măicuţa Casiana, devenise o prezenţă destul de constantă în viaţa fratelui Ioan. Când nu se întâlneau special, se întâlneau „întâmplător“, se pare. întâmplător, pentru fratele Ioan, nu şi pentru măciuţa Casiana.

- Intr-o zi, un pustnic mi-a zis să-i fac un hreabăn de cules afine, un pieptene, povestea omul muntelui. Am rugat pe cineva să-l facă şi am urcat în munte. Mergând spre pustnicul respectiv, la câţiva kilometri depărtare, am văzut un punct negru într-o poiană şi am zis că e părintele, că a ieşit la cules afine.

M-am dus pe potecă direct acolo. Când am ajuns la vreo 20 de metri, am văzut o maică. Ea, când m-o văzut, o fugit în pădure. O lăsat şi bidoane, şi tot. Eu am cunoscut-o, era măicuţa Casiana.

Am mers şi m-am aşezat jos lângă bidoane şi am început să mănânc afine. Până la urmă m-a întrebat: „Dumneavoastră sunteţi, frate?“. „Eu sunt, maică.“ „Vai, dar ce m-ai speriat!“. „Păi cum, maică, sunt aşa de urât?“.

„Nu de urât ce ai fî m-am speriat, ci pentru faptul că nu te-am văzut. Dar pe unde ai venit?“. „Maică, pi potecă. Pi potecă am venit de sus.“ „Nu se poate. Eu te-am văzut tocmai de-acolo de sus, am zis că-i părintele Arsenie.“ „Păi şi eu de ce nu te-am văzut?“ „Asta nu mai ştiu,“ „Chiar pe-acolo?“, a întrebat, arătând poteca.

„Pe-acolo am venit, maică, direct.“ După puţin timp, a început să plângă. „Maică, dar ce s-o întâmplat?“ „Mi~o luat Dumnezeu harul. Eu trebuia să te văd şi nu te-am văzut. Asta e o lecţie pentru mine, am greşit undeva, şi Dumnezeu mi-o arătat la modul ăsta.“

- Probabil nu trebuia să o vedeţi dumneavoastră.

- Probabil, ceva s-o întâmplat. Atunci mai erau oa meni la afine şi mi-o zis că merge la bordei, nu mai stă acolo, pentru că-i era clar că putea fi văzută de oricine.

Mi-a spus să merg eu înainte şi, dacă văd oameni pe drum, să-i fac semn să se oprească. Eu mergeam cam la 40 de metri înainte şi ea după mine şi mă uitam să nu fie nimeni pi drum.

Tot privind în stânga şi-n dreapta, pentru a o feri pe maica de ochii oamenilor, au ajuns la bordei. Maica, fără să mai spună vreun cuvânt, a intrat în grabă....
 

Limba: romana
Nr. pagini: 191
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

INFORMATIE

Imi doresc foarte mult sa intru in posesia acestei carti. Ma poate ajuta cineva? Contra cost.

Titluri de același autor

Created in 0.0367 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.