Viata si domnia lui Constantin Voda Brancoveanu
DESCRIERE
Viata si domnia lui Constantin Voda Brancoveanu - Nicolae Iorga
…deloc spectaculoasă, in afara victoriei de la Zărneşti împotriva imperialilor (1690), lunga domnie a lui Constantin Brâncoveanu, a avut, totuşi, o importanţă extraordinară, asigurând, prin continuitatea şi supleţea politicii sale, păstrarea neştirbită a fruntariilor ţării şi a fiinţei noastre naţionale, între cele trei mari imperii hrăpăreţe.
Scrierile lui N. Iorga despre viaţa şi faptele Voievodului, precum şi documentele referitoare la domnia şi sfârşitul lui, scot cu prisosinţă în evidenţă acest fapt, deschizând perspective nebănuite către proiectele sale cu adevărat măreţe.
………………..
…daca in privinţa „bunătăţii", cronicarul îngroşa, desigur liniile într-o scriere elaborata sub supravegherea Domnului, se cuvine insa a fi reţinute celelalte două trăsături: „vrednicia" - bun administrator, constructor, iubitor al artei şi răspănditor al cărţilor, nu numai de cult - dar mai ales „înţelepciunea."
Intr-o vreme când armele zăngăneau la graniţele ţării şi duşmanii - turci, tătari, nemţi, ruşi - intrau când doreau în ţară, Vodă Brâncoveanu nu mai putea scoate, fără a fi lichidat ca Domn şi cu el şi ţara, paloşul spre a se apăra - de altfel nici n-a simţit nevoia unei armate, deşi nu i-ar fi stricat s-o aibă ceva mai mare - ci a tras sabia înţelepciunii şi a recurs la puterea boldului de aur, care dărâmă cetăţile.
Ajutat până la o vreme de învăţatul stolnic Constantin Cantacuzino, căruia-i cerea mereu sfatul şi care, cel puţin în prima partea a domniei, se ocupa personal de legăturile cu străinătatea, având chiar cifrul propriu, a reuşit în timpul domniei sale să ţină cumpăna puterilor ameninţătoare şi să nu se implice în conflicte războinice, decât o singură dată, la Zărneşti (1690), dar împreună cu turcii, tătarii şi curuţii lui Thokoly.
Primul mare act de înţelepciune diplomatică de care a dat dovadă Voievodul 1-a constituit trimiterea la Viena a altor negociatori decât cei de pe timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, în timpul căruia se semnase un act de supunere defavorabil nouă, spre a condiţiona „închinarea" ţării către creştini de garantarea protejării ei împotriva turcilor şi a tătarilor şi de păstrarea „obiceiului pământului" românesc cu toate consecinţele de apărare a fiinţei naţionale ce decurg din el.
La presiunile militare - ordonate de împăratul Leopold I - ale generalului Donat Heissler, care intră în ţară şi ocupă chiar Bucureştii, spre a-l determina pe Constantin Brâncoveanu să recunoască clauzele de risc ale alipirii Ţării Româneşti la Sfântul Imperiul Roman de Naţiune Germană, achitându-şi „birurile" impuse de creştini în cereale, vite, iernarea regimentelor germane din Transilvania, bani etc., principele face o mişcare absolut imprevizibilă.
El cheamă, spre a alunga din ţară trupele germane, pe turcii conduşi de Cerchez Ahmed paşa şi pe tătari, în frunte cu fiul hanului, pe care-i plăteşte spre a nu face ravagii…
CUPRINS:
Sabia înţelepciunii (I. Oprişan)
Notâ asupra ediţiei (I. Oprişan)
I. Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodă Brâncoveanu
1. înaintaşii şi copilăria
2. Aşezarea şi întărirea în domnie (1688-[16]93)
3. pace în mijlocul războiului (1693-1699)
4 Lupta cu Alexandru Mavrocordat.
Afaceri ardelene şi ani de linişte (1699-1703)
5. Timpuri de linişte (1703-[17]11)
6. Brâncoveanu şi Petru cel Mare (1707-[17]12).
Sfârşitul (1714)
II. Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu
III. Activitatea culturală a lui Constantin Vodă Brâncoveanu
şi scopurile Academiei Române
IV. Căderea şi moartea lui Constantin Vodă Brâncoveanu
Câteva puncte de orientare
Nu sunt îndreptăţite miturile
Mărturiile trecutului
în jurul precizărilor d[omnu]lui Hagi Moscu
De ce a căzut Brâncoveanu
Constantin Brâncoveanu, omul
Un ocrotitor înnăscut al artei şi literelor
Cum a devenit domn Brâncoveanu
Memoriile lui Radu Popescu
Rolul jucat de Constantin Stolnicul
Personalitatea lui C. Stolnicul
Domnia lui Brâncoveanu
Supremaţia asupra Moldovei
Un document polon
O mărturisire a Spătarului căftănit
O a doua scrisoare
Soarta lui Constantin Brâncoveanu
Cauzele acestei căderi
V. între germani şi turci
VI. Tragedia dinastiei muntene
VII. ADDENDA. Documente privitoare la Constantin-Vodă Brâncoveanu, la domnia şi sfârşitul lui
Limba: romana
Nr. pagini: 494
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-- 85,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 31,00 leiPRP: 33,00 lei
Promoţii
-- 142,50 leiPRP: 150,00 lei
- 56,90 leiPRP: 59,00 lei
- 17,60 leiPRP: 20,00 lei
RECENZII