Visul celtului
DESCRIERE
Cel mai recent roman al lui Mario Vargas Llosa, devenit imediat bestseller în Spania, îmbină elemente de roman istoric cu elemente de cronică jurnalistică; acţiunea începe în Congo în 1903 şi se termină într-o închisoare din Londra anului 1916, fiind o transpunere în ficţiune a celor mai tulburători ani din viaţa unui om de legendă: Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi fervent naţionalist irlandez, a cărui figură plurivalentă se stinge şi renaşte odată cu moartea sa.
Casement-eroul a fost unul dintre primii europeni care au denunţat ororile colonialismului. De pe urma călătoriilor sale în Congo-ul belgian şi în Amazonia sud-americană ne-au rămas două relatări memorabile care au zguduit societatea din vremea aceea. Cele două călătorii aveau să-l schimbe definitiv, inspirându-l să pornească pe un nou drum, de data aceasta de natură intelectuală şi civică, însă aproape la fel de distructiv. Astfel a ajuns să înfrunte o Anglie pe care o admira şi să militeze activ pentru cauza naţionalismului irlandez.
Casement-omul a fost de asemenea un personaj complex: publicarea unor fragmente de jurnal, a căror paternitate rămâne îndoielnică, în ultimele zile ale vieţii sale a dat la iveală o serie de aventuri sexuale scabroase pentru care a ajuns să fie dispreţuit de mulţi dintre compatrioţii săi.
Mario Vargas Llosa aduce în prezent figura memorabilă a lui Roger Casement, prin intermediul acestui roman impresionant, cu forţa cuiva care a făcut din propria viaţă un exerciţiu de libertate intelectuală.
Limba:romana
Nr.pagini:458
Dimensiuni:13x20
An aparitie:2011
Top 10
-Cărți noi
-- 47,00 lei
- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
Promoţii
-- 26,10 leiPRP: 29,00 lei
- 62,10 leiPRP: 69,00 lei
- 41,00 leiPRP: 45,00 lei
RECENZII