Visul unei teorii finale — In cautarea legilor ultime ale naturii

Visul unei teorii finale

In cautarea legilor ultime ale naturii

..."Lucrul cel mai uimitor despre univers este că poate fi cunoscut“, spunea Einstein la începutul secolului XX, iar de atunci oamenii de ştiinţă s-au apropiat tot mai mult de înţelegerea tuturor fenomenelor fizice pornind de la un număr mic de principii fundamentale.

Cercetările lor par să conveargă spre o teorie finală, un cadru unic care să descrie particulele şi interacţiile din natură, punctul terminus al explicaţiilor generate de stăruitoarea întrebare "de ce?".

De un secol, eforturile fizicienilor au fost călăuzite în bună parte de judecăţi estetice: o teorie profundă trebuie să aibă acea frumuseţe greu de definit, dar uşor de recunoscut, care o face să corespundă realităţii.

În ultimele trei decenii însă, în ciuda marii ingeniozităţi a teoreticienilor, cunoaşterea a bătut pasul pe loc - nu am avut la dispoziţie un accelerator de particule suficient de puternic pentru a atinge acele energii la care experimentele să poată decide între diferitele variante ale teoreticienilor.


Fragment din carte:


...oamenii de ştiinţă au descoperit multe lucruri stranii şi multe lucruri frumoase. Dar probabil cel mai frumos şi mai straniu lucru pe care l-au descoperit este însăşi structura ştiinţei.

Descoperirile noastre ştiinţifice nu sunt fapte independente şi izolate; o generalizare ştiinţifică îşi găseşte explicaţia în alta, care la rândul ei este explicată de o alta.

Urmărind aceste săgeţi ale explicaţiei spre sursa lor, am descoperit o structură convergentă izbitoare - poate cel mai profund lucru pe care l-am aflat până acum despre univers.
…………………………………

...aplicând regulile mecanicii cuantice sistemului combinat particulă plus aparat de măsură, se poate demonstra că probabilitatea de a găsi particula aici, cu acul cadranului indicând aici este proporţională cu pătratul valorii aici a funcţiei de undă a particulei exact înainte să înceapă să interacţioneze cu aparatul de măsură, după cum e postulat în interpretarea şcolii de la Copenhaga.

Acest argument nu răspunde însă cu adevărat întrebării lui Tim. Calculând probabilitatea ca sistemul combinat particulă-aparat de măsură să fie într-una din configuraţii, introducem implicit un observator care priveşte cadranul şi vede dacă acul indică aici sau acolo.

Deşi în această analiză aparatul de măsură a fost tratat cuantic, obsevatorul a fost tratat clasic; el găseşte că acul cadranului indică precis fie aici, fie acolo într-un mod care din nou nu poate fi prezis decât în termeni de probabilităţi.

Desigur, am putea trata cuantic şi observatorul, dar numai cu preţul introducerii unui alt observator, care detectează concluziile primului, probabil citind un articol dintr-o revistă de fizică. Şi aşa mai departe.
…………………………………


CUPRINS:


Introducere
Prefaţă

I. Prolog

II. Despre o bucată de cretă

III. Două argumente în favoarea reducţionismului

IV. Mecanica cuantică şi dificultăţile ei

V. Povestiri despre teorie şi experiment

VI. Teorii frumoase

VII. împotriva filozofiei

VIII. Melancolia secolului XX

IX. Forma unei teorii ultime

X. La capătul drumului

XI. Şi Dumnezeu?

XII. în districtul Ellis


Note


Autor: Steven Weinberg

Limba: romana
Nr.pagini: 279
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2012

RECENZII