ZEN - In arta de a trage cu arcul
DESCRIERE
„Eugen Herrigel a fost unul dintre puţinii ne-japonezi
care a pătruns esenţa filosofiei Zen.”
Daisetz T. Suzuki
În ce constă fascinaţia, rămasă aceeaşi de decenii, a experienţelor descrise aici, trăite pe „Calea Arcului” (în japoneză Kyudo)? Probabil în faptul că arta de a trage cu arcul este legată mai mult – şi în mai multe privinţe – de altceva decât de simpla încercare de a nimeri la ţintă. Atunci când, după ani îndelungaţi de eforturi pentru a atinge perfecţiunea, arcaşul dă în sfârşit uitării toate eforturile conştiente, astfel ca lovitura de săgeată, perfectă, să poată porni în mod spontan, „ca zăpada, care alunecă de pe o frunză de bambus” – atunci înseamnă că a ajuns să descopere secretul „artei fără artă” de a trage cu arcul, al gândirii Zen, ba chiar al vieţii însăşi.
Ceea ce reuşeşte această carte – minunată în adevăratul sens al cuvântului – este să ne sensibilizeze pentru această artă şi să ne arate calea spre realizarea ei.
Pentru nenumăraţi exploratori porniţi pe calea spirituală, lectura acestei cărţi a devenit o experienţă decisivă. Ceea ce autorul a învăţat de la maestrul său japonez şi ne transmite şi nouă aici nu se referă, în nici un caz, numai la tehnica mânuirii săgeţii şi a arcului.
Este vorba, aici, despre esenţa oricărei stăpâniri, cu măiestrie, a unei tehnici – esenţa oricărei creaţii artistice, miezul oricărei practici de viaţă, susţinute de adevărata spiritualitate. Asta, deoarece acela care stăpâneşte secretul „artei fără artă” a trasului cu arcul, descoperă şi taina artei de a trăi.
Limba: romana
Nr.pagini: 104
Dimensiuni: 14x20
An aparitie: 2007
Top 10
-Cărți noi
-- 105,00 leiPRP: 111,00 lei
- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII